Perus

Peruş

     Frumuseţea peruşului ondulat, Melopsittacus undulatus (“papagal ondulat”), si reproducerea lui relativ uşoară au contribuit la succesul pe care l-a atins această specie de păsări exotice.

     Originari din Australia, ei au fost aduşi pe bătrânul continent cu câteva sute de ani mai târziu decât alte specii de papagali. La începutul secolului al XIX-lea, peruşii erau importaţi din Australia în număr imens, fiind destinaţi spre a fi vânduţi de negustorii de animale din acele timpuri.

     Mult înainte ca guvernul Australiei să interzică exportul de animale sălbatice, în Europa au apărut crescători care s-au specializat în reproducerea peruşilor, fiind capabili să reproducă un număr mare de păsări pentru a satisface cererea crescândă a pieţii. În plus, aceşti crescători au obţinut varietăţi de culoare ce au contribuit şi mai mult la consolidarea succesului acestei păsări mici, dar inteligente.

     Termenul englezesc pentru peruş este budgie(budgerigar), denumire care derivă din aborigenulBetcherrygah, însemnând “mâncare bună”, acest nume fiindu-i atribuit din cauză că mica pasăre era considerată de aborigeni o adevărată delicatesă.

     Fiind o specie atât de cunoscută şi de îndrăgită, peruşul nu are nevoie de o prezentare prea amănunţită.

     Peruşul în sălbăticie este o pasăre migratoare care trăieşte în stoluri. Cel sălbatic (peruşul care nu a suferit mutaţii genetice) are 18 cm lungime şi 30-40 g greutate, are penajul de culoare verde şi prezintă o mască galbenă pe frunte şi pe faţă. Gâtul este împodobit cu un număr variabil de pete negre, în timp ce penele obrajilor sunt colorate în albastru-violet. Ceafa şi aripile sunt brăzdate de linii negre şi galbene, iar penajul cozii este verde-albastru. Zona cărnoasă din jurul nărilor este albăstruie la masculi şi bej-maronie la femele. Picioarele sunt de culoare maro-cenuşiu, iar ochii sunt căprui, într-o nuanţă închisă, iar irisul alb-gălbui. Ciocul de formă conică, este colorat în sidefiu la pui şi în maroniu la adulţi. Penajul peruşilor tineri este mai închis la culoare, brăzdat de multe linii care pornesc de la gât şi ajung până la cap. La aceştia, cercul din jurul ochilor lipseşte, dar începe să se contureze odată ce ating vârsta de trei luni. Petele de pe gât sunt mai mici şi nu au încă formă circulară. Puii îşi schimbă penele la vârsta de 4-5 luni, perioadă după care devine dificilă aprecierea vârstei păsării. Culoare ciocului nu ajută la determinarea sexului.

     “Cântecul” peruşilor variază de la ciripitul uşor, echivalentul unei simple “flecăreli”, până la ţipătul înspăimântat, prin care se remarcă de la mari distanţe.

     Peruşii sunt prezenţi în întreaga lume în multe varietăţi coloristice şi nu este de mirare că au cucerit admiraţia iubitorilor de păsări. Vă prezentăm câteva dintre cele mai renumite varietăţi de peruşi, atât din punct de vedere al gradului de răspândire, cât şi al popularităţii, fără a le omite însă pe cele mai puţin cunoscute, care se remarcă în primul rând prin coloritul inedit al penajului.

Peruşul verde

     Această varietate de peruş domestic se împarte în trei categorii distincte: verde deschis, verde-olivşi verde închis. Acest tip se aseamănă cel mai bine cu peruşii sălbatici care trăiesc în Australia. La aceşti peruşi predomină penajul verde al corpului şi nuanţa de galben-deschis a aripilor.

     Cele trei tipuri de colorit enumerate prezintă elemente distincte, cum ar fi prezenţa pe faţă a unei măşti de culoare galbenă, pete mov pe obraji, iar pe ambele părţi ale gâtului se disting trei pete de culoare neagră. În comparaţie cu peruşul verde deschis al cărui penaj nu prezintă marcaje, la peruşul de culoare verde închis, penele sunt colorate într-un verde-smarald strălucitor, pe care sunt prezente uneori marcaje albastre. La tipul oliv, care a fost recunoscut pentru prima dată în 1916, putem distinge coloritul verde-oliv al penajului, precum şi prezenţa marcajelor albastre.

Peruşul albastru

     Această varietate este una dintre cele mai apreciate de către iubitorii de peruşi. Tipul de peruş albastru poate fi împărţit în trei categorii: azuriu, mov şi cobalt. Ceea ce îi diferenţiază este coloritul penajului de pe coadă şi de pe corp. Cele trei categorii fac parte dintre cele mai răspândite varietăţi de peruşi şi sunt carcaterizate prin prezenţa măştilor de culoare albă şi a petelor mov pe obraji, precum şi a celor trei puncte negre situate pe ambele părţi ale gâtului.

     La toate exemplarele de peruş albastru se poate observa prezenţa pe spate a unor benzi albe şi negre, ce se unduiesc spre aripi.

     Peruşii azurii (Skyblue) au apărut în anul 1878. Aceştia au penajul de culoare albastru deschis, strălucitor, iar coada este de culoare negru-albăstrui.

     Peruşii cobalt au apărut în anul 1916. Corpul acestora este acoperit cu pene de culoare albastru-cobalt, culoare care se menţine pe tot corpul, inclusiv pe coadă.

     Peruşii mov (Mauve), la fel ca rudele lor, peruşii cobalt, au fost recunoscuţi pentru prima dată în anul 1916. Acest tip are corpul de culoare violet, mai puţin pe coadă, unde nuanţa care predomină este puţin mai închisă decât la peruşii azurii şi cobalt.

Peruşul galben

     Această varietate coloristică de peruş se împarte în trei categorii: galben deschis, galben închis şigalben-oliv.

     Elementul comun pe care îl au acest tip de peruşi este prezenţa măştilor de culoare galben aprins, cu toate că la exemplarele de culoare galben-oliv masca se apropie de culoare muştarului. În comparaţie cu alte categorii, peruşul galben nu prezintă nici un fel de puncte pe gât ori marcaje albe şi negre pe spate. Pe obrajii acestora sunt prezente petele caracteristice de culoare mov-albastră, iar exemplarele galben-deschis au pete lila foarte pale, care se disting cu dificultate. La peruşii galben-oliv, culoarea cozii este negru-albăstrui, mai închisă decât nuanţa întâlnită la varietăţile albastre azurii şi cobalt. La varietăţile galben deschis şi galben închis, culoarea cozii este uşor mai închisă decât cea prezentă pe corp.

     Varianta galben-oliv a fost recunoscută în 1870, în Germania şi Belgia.

Peruşul gri

     Această varietate cuprinde două categorii coloristice: peruşul englez gri (de a cărui culoare este responsabilă o genă recesivă) şi peruşul gri australian. Şi aceste varietăţi prezintă măşti de culoare albă, cele trei puncte negre caracteristice, pe ambele părţi ale gâtului, precum şi dungile albe şi negre pe spate. Ambele varietăţi au în comun coloristica neagră a penelor cozii şi petele gri-albăstrui de pe obraji.

Peruşul violet

     Pentru o lungă perioadă de timp, peruşii violeţi au fost consideraţi păsări rare, varietatea find semnalată pentru prima dată în jurul anilor 1930, în Australia, în Scoţia şi în Danemarca.

     Gena responsabilă de coloritul violet al penajului este una dominantă, ea accentuând intesitatea culorii. Peruşul violet este reprezentat de exemplare cu mască de culoare albă, coadă colorată în negru-albăstrui, pete mov pe obraji şi cele trei puncte negre pe ambele părţi ale gâtului. Penajul de pe corpul acestora este de un violet intens, strălucitor, iar de-a lungul spatelui se observă dungile caracteristice albe şi negre.

Peruşul Fallow

     Peruşii Fallow sunt împărţiţi în două categorii - germani şi englezi – şi patru variante: Fallow,Fallow verde-oliv, Fallow verde deschis şi Fallow verde închis. Această varietatea de peruşi a fost observată în Australia şi în unele regiuni ale Europei, în jurul anilor 1930.

     Peruşul Fallow se aseamănă foarte mult cu peruşul Cinnamon (scorţişoară), singura deosebire fiind coloristica mai închisă a penelor şi ochii, a căror culoare este roşu-rubiniu.

Peruşul Cinnamon (scorţişoară)

     Se cunosc nu mai puţin de 11 varietăţi de peruşi Cinnamon: normal, verde-oliv, gri, gri-verde, verde închis, verde deschis, albastru deschis, mov, cobalt, violet, galben deschis.

     Această varietate poate avea penajul corpului în orice fel de culoare. Diferenţierea de alte varietăţi se face doar prin marcajul brun, de culoarea scorţişoarei, de pe aripile acestora. Cu excepţia peruşului Cinnamon gri, care prezintă cele trei puncte brune pe ambele părţi ale gâtului şi ale cărui pete de pe obraji sunt de culoare gri deschis, la toate celelalte tipuri a fost semnalată prezenţa petelor roşii pe obraji.

Peruşul moţat

     Printre varietăţile de peruş moţat cunoscute se numără peruşul ciufulit (Tufted Crest), peruşul cu creastă semicirculară (Half Circular crest) sau peruşul cu creastă circulară (Full Circular Crest). Acestea sunt doar o parte din totalitatea peruşilor cu moţ şi trebuie precizat faptul că gena responsabilă de prezenţa smocului de pene de pe cap este una dominantă.

     Nu este recomandabilă împerecherea peruşilor moţaţi între ei, deoarece combinaţia de gene rezultată poate fi letală.

Peruşul opalin

     Această varietate a fost recunoscută în anul 1930, atât în Scoţia, cât şi în Australia. Sunt cunoscute şase categorii de peruşi opalin. Toate exemplarele prezintă măşti de culoare galbenă, mai puţin exemplarul de opalin albastru care are o mască de culoare albastră şi marcaje în forma V pe spate.

Peruşul Laurel

     Acest tip de peruş s-a bucurat de recunoaştere pentru prima dată în Franţa, în anul 1915. Această varietate are penajul colorat în nuanţe de albastru închis.

Peruşul alb

     Au fost înregistraţi pentru prima dată în Franţa şi în Anglia, în anul 1920. Peruşul alb se poate obţine prin încrucişarea peruşilor albaştri cu cei galbeni.

Peruşul albino

     Exemplarele de peruşi albino au rezultat din peruşii albaştri şi au fost pentru prima oară înregistraţi în jurul anilor 1930. Aceşti peruşi au corpul colorat în întregime în alb, iar ochii sunt roşii. Aceste caracteristici sunt determinate de o carenţă de melanină.

Peruşul lutino

     Peruşii lutino mai sunt numiţi şi peruşi verzi albino. Această varietate a fost descoperită în perioada anilor 1930. Varietăţile albino şi lutino sunt numite generic “Inos”.

Peruşul cu faţă galbenă

     Varietatea denumită şi “faţă galben-albastră” se împarte în două categorii, care se aseamănă prin conturul galben al cozii, dar şi prin masca galbenă ce le acoperă fruntea şi faţa.

Peruşul pestriţ

     Această varietate este împărţită în două categorii, şi anume pestriţul australian (varietate de peruş dominant), care a fost remarcat pentru prima dată în anul 1932, şi peruşul arlechin sau pestriţ, care denumeşte varietatea de peruş pestriţ recesiv.