Beagle

     Beagle-ul este un mic bracoid de vânătoare, care după părerea unora provine din Anglia – se crede că romanii au adus câini mici pentru a vâna iepuri în Anglia şi i-au încurcişat cu rasele locale de copoi. Există două documente care descriu câini cu aceeaşi tipologie: unul datând din anul 200 I.C. în Marea Britanie, iar celălalt din anul 400 I.D în Grecia – motiv pentru care unii spun că această rasă este originară din Grecia Antică.

     Câinii Beagle au fost foarte populari în secolele XII-XV, în Anglia - monarhii britanici au dezvoltat varietăţi precum Beagle “mănuşă” (încăpeau pe o mănuşa din acele zile) şi Beagle “de buzunar” (vânătorii îi purtau în buzunar). Acum doar un singur tip de Beagle este recunoscut ca rasă, tipurile “mănuşă” şi de “buzunar” au fost pierdute ca linii genetice.

     Denumirea de Beagle poate proveni din cuvântul celtic “beag”, care înseamnă “mic”, sau din cuvântul franţuzesc “begle”, care însemnă “fără valoare” sau “cu o valoare mică”.

     Corpul câinelui Beagle are o structură compactă şi viguroasă. Înălţimea la nivelul greabănului este de 33-41 cm, iar greutatea ideală de 15-17 kg.

     Capul este destul de lung, puternic, cu un stop marcat şi bot pătrat. Are ochii mari şi rotunzi, de culoare alunei sau maro închis. Urechile lungi şi plate sunt orientate uşor în faţă. Coada robustă este de lungime medie, are o formă conică şi este purtată ridicat, dar niciodată răsucită pe spate.

     Are blană scurtă, dură şi impermeabilă, care îl protejează împotriva vremii. Beagle-ul în trei culori este cel mai frecvent întălnit – adică o bază albă, capul şi spatele maroniu şi o şa neagră. Orice culoare, înafară de roşul-închis, se acceptă pentru acest câine de vânătoare.

     

     Un Beagle nu necesită multă bătaie de cap: trebuie periat zilnic, pentru a îndepărta părul desprins, şi, asemenea altor rase cu urechile purtate atârnat, acestea trebuie verificate cu regularitate pentru a se asigura curăţenia lor.

     Acest câine este vioi, vesel, sociabil, curajos şi inteligent, cu o fire independentă, hotărât şi vigilent. Are tendinţa de a urma mirosul şi se dovedeşte a fi afectuos în calitate de câine de companie. Beagle-ul nu este cea mai ascultătoare rasă - când dă dovadă de încăpăţânare, trebuie tratat cu fermitate. Tind să se înţeleagă bine cu alţi câini, iar cu copiii şi străinii sunt prietenoşi.

     Această rasă are nevoie de o cantitate însemnată de exerciţii. O grădină bine împrejmuită va împiedica Beagle-ul să plece singur la plimbare. Se poate ţine şi în apartament, dar în acest caz are nevoie de plimbări îndelungate.