Dihorul

Dihor

     Istoric

     Nimeni nu ştie când anume s-a căţărat primul dihor în poala unei fiinţe umane pentru a trage un pui de somn, data exactă a domesticirii dihorului (Mustela putorius furo) se pierde în negura timpurilor. Însă istoricii spun că, atunci când, în urmă cu 2500 de ani, grecii antici scriau cu afecţiune despre un animal cu corpul lung, suplu şi subţire, acoperit cu blană moale, pe care şi-l făcuseră animal de casă, se poate să se fi referit la dihor. Alţii sugerează că dihorii vânau şoareci în casele egiptenilor din Antichitate, cu cel puţin 500 de ani înainte ca pisicile să fie domesticite.

     Descriere fizică

     Dihorii din ziua de azi sunt intâlniţi într-o gamă variată de culori, de la albul pur la cafeniul ciocolatiu, argintiu şi roşcat-cenuşiu. Unii dihori au picioarele albe, alţii au corpul alb şi capul şi picioarele de culoare închisă, şi există dihori siamezi care, la fel ca şi pisicile siameze, au picioarele şi coada de culoare închisă.

     Dihorii masculi cântăresc, în medie, între 1,1 si 1,3 kg, deşi unii masculi pot depăşi chiar şi 2,3 kg. Femelele sunt aproape întotdeauna mai mici decât masculii, media lor de greutate fiind 0,7 kg. Lungimea lor variază, dar puţini dihori depăşesc 60 cm.

     Îngrijire

     Regimul alimentar adecvat dihorilor include hrană pentru dihori, din comerţ, precum şi hrană pentru pisici. Pe lista ingredientelor care compun hrana trebuie să apară, în primul rând, carnea de vită sau de pui. Nivelurile ridicate de proteine vegetale au fost asociate, la dihori, cu pietrele la vezica urinară.

     Mâncarea uscată se lasă tot timpul la dispoziţia dihorului, pentru ca el să mănânce când vrea. De regulă, dihorii nu mănâncă exagerat de mult, aşa că obezitatea nu este o problemă la ei.

     Durata de viaţă a dihorilor este în creştere pe măsură ce crescătorii şi deţinătorii de dihori învaţă mai mult despre nutriţia şi starea lor de sănătate. Ei pot trăi chiar şi 17 ani, deşi mulţi cad victime cancerului sau altor boli înainte de a implini 10 ani.

     Dihorii care sunt castraţi sau sterilizaţi trăiesc, de regulă, mai mult decât ceilalţi. Se recomandă ca masculii să fie castraţi de îndată ce testiculele li se lasă în jos, în jurul vârstei de 6 luni, iar femelele să fie sterilizate chiar după primul ciclu menstrual.

     Asemeni altor membri ai familiei mustelidelor, dihorii secretă un miros ca de mosc atunci când sunt speriaţi, excitaţi sau când îşi marchează teritoriul. Mulţi deţinători de dihori optează pentru îndepărtarea glandelor care secretă acest miros, de regulă în acelaşi timp cu castrarea sau sterilizarea animalului.

     Caracter și comportament social

     Deşi dihorii îşi petrec aproximativ 20 de ore pe zi dormind, ei au tendinţa să-şi regleze ciclul de somn astfel încât să fie treji şi jucăuşi când stăpânii lor sunt prin preajmă. În general, se trezesc de 4-8 ori pe zi, gata să se joace, să-şi facă nevoile, să mănânce şi să-şi bage nasul printre lucruri.